Locale Altele
Joi, 24 Octombrie 2024
Joi, 24 Oct 2024
LocaleEvenimentAdministratieSocialCulturalPoliticEconomicInfracţionalitateEducaţieReligieSportAlteleOh Canada
Ne găsești pe Facebook


InterneExterneAlteleDivertismentŞtiinţă/TehnolologieAuto/MotoSănătateLifestyleGalerie FotoParty Foto
Cu susținerea lui Adrian Cozma, memorandistul sătmărean Vasile Lucaciu a fost declarat ”Erou al Națiunii Române” prin votul deputaților
Florin Răchitan  - Marti, 8 Martie 2022

O propunere legislativă ”uitată” prin sertarele Parlamentului încă din mandatul trecut, a fost reactualizată și susținută de deputatul PNL de Satu Mare, Adrian Cozma.

Este vorba despre declararea oficială a memorandistului sătmărean Vasile Lucaciu, fruntaș al mișcării naționale a românilor ardeleni din Imperiul Austro-Ungar, ca ”Erou al Națiunii Române”, o recunoaștere simbolică a contribuției sale la întregirea națiunii la aniversarea a 170 de ani de la nașterea sa, respectiv 100 de ani de la trecerea în neființă.

După respingerea inexplicabilă a proiectului în Senat, în urma dezbaterilor din Camera Deputaților, care este for decizional în acest caz, inițiativa legislativă a fost aprobată cu o majoritate zdrobitoare de voturi, chiar dacă cei doi deputați UDMR de Satu Mare au avut grijă să-și scoată cartelele din aparatul de vot, ca și cum nu ar fi prezenți în sală.

”Vasile Lucaciu a fost o personalitate marcantă a istoriei noastre, în special pentru luptele duse pentru apărarea libertăților și drepturilor românilor transilvăneni din a doua parte a secolului al XIX-lea și începutul secolului al XX-lea.

A fost un apărător  al neamului său,  cel care a ținut  nestinsă flacăra ideii reintregirii țării, asumandu-și riscuri extreme. Una dintre personalitățile care nu doar că  merită cinstite o dată pe an, ci care ar trebui să primească un loc pe deplin meritat în cărțile de istorie, dar și o recunoaștere de către Parlamentul României a jertfei sale exemplare pentru cauza națională.

Poporul i-a păstrat  vie memoria, în povestiri și doine, care și astăzi se mai cântă  prin părțile Sătmarului, existând acolo un adevărat cult pentru acest mare erou.

Mă bucur  că am putut îndrepta votul din Senat și îi acordăm marelui om politic recunoașterea binemeritată . Vă mulțumesc în numele sătmărenilor!” – a spus Adrian Cozma în discursul său de la tribuna Parlamentului.




1839 vizite
Distribuie pe